Ministerul Muncii: 775.309 persoane cu dizabilități, înregistrate la 30 iunie

Iuli-Ana's picture

România înregistra, la 30 iunie 2016, un număr de 775.309 persoane cu dizabilități, 36,31% dintre acestea având handicap grav, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Din totalul persoanelor cu dizabilități, 97,7% (757.248 persoane) se află în îngrijirea familiilor și/sau trăiesc independent (neinstituționalizate) și 2,3% (18.061 persoane) se află în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate) coordonate de MMFPSPV, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.
La finele lunii iunie, rata persoanelor cu dizabilități la populația României era de 3,49%, iar regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia și de Nord-Vest înregistrau cele mai mari rate.
Pe județe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilități se înregistra în municipiul București (62.339 persoane), urmat de județul Prahova (37.142 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în județul Covasna (5.778 persoane).
Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 68,85% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 58,40% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (416.734 persoane) și 41,60% au peste 65 ani (296.889 persoane), în total persoane adulte cu dizabilități.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor.
Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 36,31% din total (față de 35,99% la 30 iunie 2015), cele cu handicap accentuat 52,06% (față de 52,32% la 30 iunie 2015) iar cele cu handicap mediu și ușor 11,63% (față de 11,69% la 30 iunie 2015).
Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități era, la 30 iunie 2016, de 443 (față de 418 la 30 iunie 2015), dintre care: 383 rezidențiale (față de 362 la 30 iunie 2015) și 60 nerezidențiale — de zi (față de același număr 56 la 30 iunie 2015). Aproximativ două treimi (59,53%) din instituțiile rezidențiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilități sunt centre de îngrijire și asistență (30,03%), având 6.703 de beneficiari, și locuințe protejate (29,50%), având 882 de beneficiari (42% din numărul total de 18.061 persoane aflate în instituțiile rezidențiale).
Un număr semnificativ de beneficiari există și în cele 64 de centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 6.013 persoane.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Sursa: http://www.agerpres.ro

Categorii: 

Tags: 

Comments

ovesea nicolai's picture

reevaluare persoane cu dizabilitati

Puteti observa ca in cazul reevaluarii si,sau preschimbarii certificatelor handicap cu valabilitate permanenta pentru persoanele cu handicap grav si respectiv accentuat vor fi puse pe drumuri inutil sute de mii de persoane cu varsta peste50 de ani,nimeni nu protesteaza sau nu ia public o pozitie impotriva unui proect de hg aflat in dezbatere pubica ,asta sa fie clasa politica ?!si respectiv societatea civila?! Sa nu ne mai miram