Rezumat al Jocurilor Paralimpice 2016

Iuli-Ana's picture
Jocurilor Paralimpice 2016

Astazi va vom oferi un rezumat al Jocurilor Paralimpice.
Sportivul român Bobi Simion s-a oprit în sferturile de finală ale probei masculine de simplu din concursul de tenis de masă la Clasa 6, sâmbătă, după ce a fost învins de danezul Peter Rosenmeier cu scorul de 3-0 (11-6, 11-8, 11-5).

La ciclism, românul Attila Olah a ocupat ultimul loc, 26, în proba de contratimp 1.000 m, categoria C1-2-3, cu timpul de 1 min 22 sec 914/1000.
Aurul a fost câștigat de chinezul Li Zhangyu (1:06.678), argintul a revenit olandezului Arnoud Nijhuis (1:07.999), iar bronzul a fost adjudecat de canadianul Tristen Chernove (1:09.583).
Ciclistul român Eduard Novak, singurul campion paralimpic din istoria țării noastre, a ratat sambata calificarea în finala probei de urmărire individuală pe velodrom pe distanța de 4.000 m (categoria C4).
Novak a fost primul sub linia celor patru cicliști calificați în finală (locul 5), cu timpul de 4 min 51 sec 037/1000, sosind după americanul Scott Martin (4 min 48 sec 063/1000).
''Din păcate am ratat calificarea mai departe la proba de urmărire pe velodrom. Speram să ajung în finala mică, dar după 8 ture s-au blocat picioarele și efectiv nu am mai putut pedala. Așa este în sport, acum mă concentrez pe concursul de contratimp individual din 14 septembrie. Mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și sper ca pe 14 să avem o medalie!'', a scris Novak pe pagina sa de Facebook.
Novak era campionul paralimpic en titre în proba de urmărire 4 km.
Eduard Novak cucerise toate cele trei medalii din istoria participărilor românești la Jocurile Paralimpice, începând cu ediția din 1972 până la ediția de la Rio de Janeiro, argint în 2008 la Beijing, la contratimp pe șosea (LC2), aur la urmărire pe velodrom în 2012 la Londra, și argint la contratimp pe șosea (C4) în 2012 la Londra.

Delegaţia din China ocupă primul loc în clasamentul pe medalii de la Jocurile Paralimpice de vară de la Rio de Janeiro, în timp ce România împarte cu alte şapte ţări locul 56. Singura medalie a delegaţiei din România a fost adusă de Alex Bologa, care este complet nevăzător. Bologa a cucerit, joi, în chiar prima zi de concurs, medalia de bronz în proba de judo, categoria 60 de kilograme, după ce l-a învins pe uruguayanul Henry Borges.
China cu 26 de medalii de aur, 24 de argint şi 19 de bronz, este urmata in clasament pe locul 2 de Marea Britanie, cu 15 medalii de aur, opt de argint şi 12 de bronz, în timp ce Ucraina este a treia, cu 12 de medalii de aur, 10 de argint şi 15 de bronz.
În top 10 se mai regăsesc Statele Unite ale Americii (8 de aur, 11 de argint, 7 de bronz), Brazilia (5-9-5), Olanda (4-7-9), Germania (4-6-4), Uzbekistan (4-4-11), Tunisia (4-3-1) şi Mexic (4-1-1).

Jocurile Paralimpice de vară de la Rio de Janeiro se desfăşoară în perioada 7-18 septembrie. La ediţia din acest an participă sportivi din 176 de ţări, iar România are 12 reprezentanţi.

Mult succes pe mai departe sportivilor nostri! Indiferent de locul pe care il vor ocupa, noi suntem mandri de ei!

Categorii: 

Tags: