Doar 7% dintre unitatile de invatamant sunt adaptate nevoilor copiilor cu handicap

vasy's picture

Doar 7% dintre structurile de învăţământ din ţară oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), din cadrul Ministerului Muncii, furnizate la solicitarea MEDIAFAX.
Conform sursei citate, inspectorii ANPIS au verificat 3.859 unităţi de învăţământ, organizate în 5.627 structuri subordonate. Un număr de 2.074 sunt situate în mediul urban, iar 3.553 în mediul rural.

„Din numărul total al structurilor de învăţământ verificate, 5.408 sunt unităţi publice şi 219 sunt unităţi private”, precizează ANPIS.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii, 1.919 din aceste structuri sunt destinate copiilor cu dizabilităţi.
În cele peste 1.900 din aceste structuri de învăţământ sunt înscrişi 21.183 de copii cu dizabilităţi, iar numărul unităţilor de învăţământ adaptate, în care învaţă copii sau tineri cu handicap este 104.

„La data controlului, s-a constatat că 398 (7.07%) structuri de învăţământ oferă acces neîngrădit la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional prin existenţa rampei, a uşii de acces, grupului sanitar, avizierului, pictogramelor precum şi a liftului. Menţinerea liftului printre elementele de accesabilizare este justificată de faptul că, deşi acesta nu există decât în 10% din cazuri, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor cu handicap locomotor înscrişi, reprezentanţii legali ai unităţilor de învăţământ au amplasat clase la parterul clădirilor, în acest caz acesta nemaifiind necesar”, menţionează sursa citată.
Sursa menţionată arată că în 4.691 de clădiri s-a constat că grupul sanitar nu este adaptat utilizatorilor de fotolii rulante.

Se pare ca cele mai multe unitati de invatamant nu s-au pregatit sa ureze ,,bun venit'' in noul an scolar si copiilor cu dizabilitati.

sursa: mediafax.ro

Categorii: 

Tags: