Sunt un tip mai introvertit. Datorită bolii dobândite încă din fragedă pruncie, întodeauna am dus lipsă de prieteni în realitate.
Internetul și tainele lui erau necunoscute pentru mine, o nouă tehnologie apărută în viața noastră, a românilor. De astfel nici nu mi-am dorit, până să apară Facebook, era singurul site de socializare cunoscut, mai ales de mine, care nu văzusem cum arată un calculator, nu frecventasem internert cafe- urile apărute după revoluție.
Faptul de a socializa, de a avea prieteni, fie ei și virtuali, ideea mi-a surâs și m-a făcut să-mi doresc un PC, pe atunci nu erau laptopuri, tablete sau telefoane smartphone-uri (care să suporte internet). Faptul că aveam acces la un calculator nu-mi aducea mari statisfacții, dacă reflectez la acea perioadă, de după anii 2000. Era ca o jucărie nouă, atunci pe moment eram statisfăcut și toată ziua stăteam pe cele câteva jocuri care le avea în dotare. Îmi amintesc că, cumnatul meu mi-a adus de la el și instalat un joc cu mașini de cursă. L-am jucat până am tocit acele cauciucuri de la taste ☺Nu eram un fan declarat al jocurilor, niciodată nu am fost dar îmi făceam plăcerea de a deține un computer. Intrasem în era tehnologiei. Mă mulțumeam cu atât în lipsă de mult doritul și așteptatul internet.
Când tocmai trebuiau să sosească băieții de la firma de cablu să-mi instaleze inernetul, mi-am cumpărat birou special. L-am pus pe tata să-mi tragă o priză specială (am dărâmat pereții). Eram mândru că am biroul meu, deși niciodată nu visasem la asta! Birou, sună atât de pompos de parcă aș fi fre-un om important ☺Când am beneficiat de internet, marea surpriză a instalatorului a fost atunci când l-am întrebat cum mă conectez. El surprins m-a întrebat: „Cum, nu ai văzut niciodată”? Eu, bineâneles că am spus „nu, dar aproape că mă rușinasem și eu, un bărbat matur, la 30 de ani, aflat în epoca internetului.
O perioadă citeam zilnic ziarele on line, pentru mine motorul de căutare Google nu era o pasiune, nu știam că prin intermediul lui poti afla mule. Dorința mea a fost contul de socializare pentru a avea prieteni. Aflasem că nu pot crea un cont de Facebook fără adresă de yahoo. Altă belea! Îsta cum se mai face? M-am sucit în jurul acestui calculastor, până am ajuns la concluzia cvă trebuie să apelez la cineva. Eu vreau Facebook! Am chemat un vecin să-mi facă o adresă de yahoo. Era cu mult mai mic ca mine. Ei au crescut, s-au dezvoltat odată cu această tehnologie. Pentru mine era o necunoscută. Acea denumire a adresei mi-a rămas și acum întipărită în memorie (cu toate că nu o mai am), țin minte că a zis că-mi pune un nume ușor să nu-l uit. O rețin și acum, dar nu din acea cauză, e ceea ce m-a marcat și am trăit. Apoi l-am rugat să-mi facă și o poză de profil și să mi-o descarce în PC.. El arvea un Smartphone, nu un Siemens 60 ca mine. Abia atunci făcusem cunoștință și cu telefonul mobil.
Mult timp am avut doar aceeași fotografie la profil. Aici pe Facebook mi-am făcut prieteni, deși la început nu îmi cerea nimeni prietenia. Pentru mine a fost greu până am descoperit grupurile de pe acest cont. Apoi mi-am făcut prieteni cu ușurință cunoscuți de acolo. Un sfat: „Vă căutați prieteni pe Facebook?, intrați în grupuri!” Prima oară aici mi sa spus că sunt un tip de treabă, în viața reală poate doar de la cunoscuți am auzit asta. Imaginați-vă ce poți simți când afli că ești apreciat! Am învăț at să fac diferența dintre virtual și real. Am văzut că prieteni, deși mulți își doresc să fie la mine în listă, e se triază. Am prieteni cu care am colaborat, deși acum poate nu mai vorbim atât de des, Ei au rămas în inima mea, au făcut parte din viața ma cândva, ar fi păcat acum să le întorc spatele. Facebook e ca și viața, numai că una virtuală, aduce trăiri, dar și dezamăgiri, oameni care aveau un loc în inima ta și neașteptat ei trădează.
La un momentdat mă plictisisem de grupuri și am ieșit din toate, prietenii au fugit, stăteau la mine în grup să fiu și eu la ei în grup. Atunci am pierdut foarte mulți, dar consider că nu mi-au meritat prietenia. șa că m-am axat pe a crea pagini.
Cu hoby-uri-le trebbuie ținut pasul, să fi activ pe o pagină sau grup ori site, este o muncă, nu una fizică dar necesită timp și eu unde mă aflu îmi place să-mi fac treaba. e hoby-ul meu, iubesc ceea ce fac și depun suflet. Nu mai pot fi activ ca înainte, că viața mea virtuală s-a extins după ce am scris pe o pagină de poezii, Versurile sufletului meu (încă o am).
Am descoperit că-mi place mult să scriu în proză, cred că râdeți de mine când spun proză. Deși nu sunt versuri scrise literar, se vrea a fi proză, esate un hoby care î
mi dezvoltă creativitatea și mă face pe mine însuși să mă simt util. M-am înscris în platforme de socializare și de știri pentru ami dezvolta hobyul. Contul de Facebook îmi folosește doar pentru a scrie pe unele pagini. Facebookul a rămas în urmă puțin.
Pentru paginile și cultura mea generală îmi place să mă documentez de pe Google, despre anumite activități. Poți învăța lucruri foarte interesante, Google având un domeniu foarte vast.
Simt că m-am maturizat, virtual vorbind, mă purtam ca un copil, eram interesant doar de acel site de socializare, internetul înseamnă mult mai mult, este o sursă vastă de comunicare și informare.