VISEZ LA O IUBIRE

girada79's picture

Numele meu este Girada Marius Viorel din oraşul Dorohoi judetul Botoşani, am 38 de ani, şi din cauza naşterii grele sunt în scaun cu rotile. Sunt o persoană activă la tot ce se petrece în jurul meu şi în societate, sunt comunicativ, chiar comunicarea e un balsam pentru mine. Ca şi realizări, am publicat în anul 2011 o carte de poezii, după care am început clasa întâi la 32 de ani, căci datorită problemelor de sănătate nu mă pot ajuta de mâini şi scriu acest mesaj cu nasul dovadă stă blogul meu https://vreausalupt.wordpress.com/ În anul 2013 am publicat a doua carte, de aceasta dată despre Patima Mântuitorului Iisus Hristos. Mai sunt co-autor la două cărţi de poezii.

Din totdeauna am sperat că voi găsi o fată care să mă accepte aşa cum sunt şi să mergem pe acelaşi drum împreună avându-L alături pe Mântuitorul Hristos, El fiind totul pentru mine, fiind ortodox.

Până acum am evitat să mă gândesc la o iubire cu o persoană cu dizabilități pentru că sunt dependent de cineva, dar multă lume mi-a spus să caut o fată în situația mea și m-am gândit să postez acest mesaj cu speranța că voi vorbi cu o fată cu o mică problemă de sănătate.

Cine vrea să mă contacteze chiar şi pentru un simplu dialog, îl aștept să vorbim!

Categorii: 

Tags: