Copiii orbi, împiedicaţi să meargă la şcoală!

Iuli-Ana's picture

Din cei peste 70 de copii orbi sau cu deficienţe grave de vedere din Vrancea, 60 sunt neşcolarizaţi. Zi după zi, aceştia trebuie să poarte o luptă nu doar cu stigmatul întunericului, ci şi cu prejudecăţile celor din jur, ba chiar cu mentalităţile imbecilizate ale propriilor părinţi. Dincolo de toate manifestările pompoase organizate anual, pe 13 noiembrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei Copiilor Nevăzători, ar trebui reliefată, mai bine, această situaţie absolut incredibilă, ce încalcă flagrant dreptul copiilor la educaţie! Practic, în România anului 2011, copiii orbi sunt condamnaţi de două ori la întuneric: acela hărăzit de soartă, al ochilor, şi apoi, cel construit de părinţi şi societate, şi anume bezna minţii nemodelate de şcoală, care le răpeşte acestor micuţi orice şansă de a-şi construi un viitor independent.
Ziua Internaţională a Educaţiei Copiilor Nevăzători ne-ar putea face să ne întrebăm… care educaţie?! La nivelul judeţului nostru, o statistică alarmantă scoate la iveală o realitate cruntă: din peste 70 de copii orbi sau cu deficienţe grave de vedere, doar zece au ajuns să frecventeze cursurile unei şcoli! Trataţi deseori de părinţi ca nişte animăluţe de casă care trebuie protejate, sau pur şi simplu ca nişte vieţuitoare aducătoare de venit, cei mai mulţi dintre aceşti copii sunt din start condamnaţi la o viaţă total dependentă de alţii. În plin mileniu trei, în România, stat membru NATO şi UE, doar 15% dintre copiii cu deficienţe de vedere urmează o formă de învăţământ, conform datelor Direcţiei pentru Persoanele cu Handicap! Iar legiuitorul stă cu mâinile în sân, orb total la această încălcare flagrantă a dreptului tuturor copiilor la educaţie! „Este foarte adevărat. La noi în Vrancea nu sunt mai mult de zece copii nevăzători care frecventează şcoala. Deşi încercăm să lămurim părinţii cât de important pentru viitorul copiilor lor este să îi dea la şcoală, cei mai mulţi refuză, închizând astfel orice şansă de dezoltare şi de viaţă independentă a acestora. Sunt părinţi care refuză să îi dea la şcoală zicând că vor să îi protejeze, în alte cazuri nu se obosesc să-i înscrie la cursurile vreunei unităţi de învăţământ, din comoditate. De asemenea, sunt părinţi care-şi consideră copiii pur şi simplu handicapaţi, îi tratează ca pe nişte retardaţi, îi ţin ascunşi de ceilalţi şi astfel nu au nicio şansă. Şi mai sunt şi părinţi, destul de mulţi, care se bucură de banii primiţi de copii. Este vorba de bugetul complementar de 96 de lei şi de alocaţia dublă, bani pe care nu le-ar mai intra în casă dacă ai lor copii ar merge la şco-lile speciale şi ar sta la internatele acestora“, a detaliat Elena Smighelinschi, refe-rent în cadrul Sucursalei Vrancea a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, care este de părere că legiuitorul ar trebui să emită legi care să oblige părinţii să-şi dea copiii la şcoală şi care să prevadă sancţiuni drastice pentru cei care nu se conformează.
Puţinii copii nevăzători care sunt, totuşi, înscrişi la şcoală întâmpină, de-a lungul procesului educaţional, dificultăţi evidente. Persoane care s-au aflat în postura de elevi ai unor astfel de şcoli speciale şi care au reuşit să-şi construiască, dincolo de deficienţă, drumul lor în viaţă, ne-au mărturisit că poartă şi acum, în suflet, regretul de a nu fi putut studia tot ceea ce le-ar fi fost necesar. Deficienţele de vedere reprezintă obstacole foarte greu de depăşit pe drumul afirmării de sine, a construirii unei cariere şi a unei vieţi care să se înscrie în sfera nomalului. În ţară există cinci licee pentru persoane cu deficienţe de vedere în localităţile Buzău, Cluj -Napoca, Târgu Frumos, Bucureşti, Arad, şi două şcoli de ambliopi în Bucureşti şi Timişoara. În medie, aceste şcoli au fiecare câte 150 de elevi. Totuşi, prin crearea şcolilor şi liceelor speciale pentru elevi nevăzători, problema accesului la educaţie nu a fost, însă, soluţionată. Şi asta pentru că numărul manualelor în format Braille (scrierea în relief folosită de nevăzători) este destul de scăzut, din pricina costurilor ridicate de producţie şi a timpului mare de realizare. „În prezent, în şcolile pentru deficienţi de vedere din România se folo-sesc manuale tipărite în Braille, foarte voluminoase şi foarte scumpe sau extrase din manuale, mărite cu ajutorul unui copiator pentru cei care au resturi bune de vedere. Deoarece manualele Braille se produc foarte greu şi costă foarte mult, ele trebuie comandate cu cel puţin un an înainte. Mulţi elevi învaţă după manuale vechi. Deşi au apărut manuale alternative, elevii cu deficienţe de vedere sunt obligaţi să înveţe după un singur manual stabilit de comun acord de directorii celor cinci licee speciale, pentru a minimiza costurile. Bibliografia obligatorie corespunzătoare curriculei este foarte puţin acoperită de aceste manuale şi de aceea ar fi de dorit completarea acestei lipse cu manuale accesibile în alte formate, audio sau electronice“, a detaliat Gabriela Dima, coordonator proiecte în cadrul Fundaţiei „Cartea Călătoare“ din Focşani, precizînd că şi profesorii elevilor cu deficienţe de vedere, mulţi dintre ei de asemenea nevăzători, simt lipsa accesului la manualele alternative şi la materialele didactice suplimentare, cum ar fi revistele de specia-litate, studii critice. Discipline cu profil mai tehnic, cum ar fi fizica, matematica, chimia, informatica nu sunt acoperite integral de manualele tip. Multe dintre ele se schimbă de la un an la altul şi unica tipografie Braille, care poate produce aceste manuale nu are posibilitatea de a le tipări la timp.
Fundaţia „Cartea Călătoare“ din Focşani este singura fundaţie din ţară care a încercat, prin eforturi proprii, să ajute profesorii acestor şcoli, rea-lizând manuale în format electronic şi, în premieră naţională, în format audio - Daisy. „Am accesibilizat manuale de istorie, manuale de matematică, manuale de informatică, în ambele formate. Totuşi se simte nevoia existenţei unui serviciu specializat care să acopere cât mai mult nevoia de material didactic resimţită de profesorii şi elevii acestor instituţii dar şi de elevii nevăzători care doresc să acceseze învăţământul de masă. Producerea de ma-nuale mai accesibile, a materialelor suplimentare care să vină în sprijinul studiului curent, va conduce la creşterea calităţii procesului de instruire al elevilor cu deficienţe de vedere, având ca rezultat final şanse mai mari de angajare în muncă şi costuri sociale mai scăzute. Tocmai de accea sperăm ca ma-nualele în format Daisy să reprezinte o şansă reală pentru persoanele cu deficienţe de vedere pentru a fi integrate în învăţământul de masă“, a declarat Gabriela Dima.
Nevăzătorii din judeţul nostru, fie ei copii sau adulţi, au şansa de a împrumuta cărţi şi manuale în format audio-Daisy produse de Fundaţia „Cartea Călătoare“, de la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu“ din Focşani, partener în acest proiect de pionierat derulat de ONG-ul focşănean. Acest nou standard internaţional permite înre-gistrări audio comprimate pe compact disc. Folosind un player Daisy, un aparat simplu de mânuit, cărţile se pot citi selectiv, exact ca şi o carte tipărită. „Fundaţia «Cartea Călătoare» a realizat până în prezent 125 de titluri (dintre care 20 sunt manuale şcolare) distribuite în peste 2500 de exemplare în 50 de bi-blioteci publice din ţară şi în toate liceele pentru deficienţi de vedere“, a precizat Gabriela Dima. La rândul său, Claudia Hanganu, şef birou împrumuturi la domici-liu din cadrul Bibliotecii Judeţene a declarat că anul acesta, nevăzătorii şi deficienţii de vedere din Vrancea au împrumutat 110 cărţi Daisy realizate de Fundaţia „Cartea Călătoare“. „Printre cei care au împrumutat sunt şi trei studenţi, cinci intelectuali, precum şi funcţionari, muncitori şi pensionari. Au dorit cărţi daisy din literatura română şi străină dar şi cărţi pentru copii şi cărţi din domeniul medical. Serviciul este apreciat atât de nevăzători cât şi de persoane în vârstă, a căror acuitate vizuală a scăzut“, a declarat Claudia Hanganu.
Copiii lipsiţi de lumina ochilor nu sunt mai puţin copii decât cei a căror privire ştie să râdă... Ei au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi prichindei ai lumii iar accesul la educaţie nu face decât să le valorifice potenţialul şi să le dea aripi în viaţă. Dacă dreptul la educaţie le este refuzat din start de părinţi irespon-sabili şi dacă acest aspect rămâne invizibil pentru legiuitor, atunci, cu siguranţă, ei vor deveni, la maturitate, o povară pentru toată lumea. „Singura lumină pe care o poţi dărui unui orb este cea a cunoaşterii“, e sloganul Fundaţiei „Cartea Călătoare“. Şi stă în puterea fiecăruia dintre noi să acţionăm pentru dreptul tuturor copiilor la această lumină!(sursa:Monitorul de Vrancea)

Categorii: 

Tags: