"Sunt momente în viețile noastre când trăim situații foarte interesante, când cunoaștem oameni deosebiți, când plecăm mai departe, după câte un popas, cu sufletele mai pline și, culmea, mult mai ușoare. De o astfel de chestiune am avut eu parte astăzi. Plecat în interes de serviciu în zona Hațegului, pașii ne-au dus și la Mânăstirea Prislop. Discuțiile profesionale s-au finalizat, după câteva ore de stat în soare cu invitația de a intra puțin la umbră și să ne răcorim cu un pahar cu apă rece de izvor. Am și mâncat, mâncare de post, pentru că este miercuri.
Aici am cunoscut-o pe Pavelida, Maica Stareță a mânăstirii Prislop. Din vorbă în vorbă am ajuns să vorbim despre părintele Arsenie Boca, cel cunoscut ca fiind Sfântul Ardealului. Sigur, au existat multe aspecte asupra cărora ar trebui și merita să zăbovesc. Ideea este că această femeie, la cei 80 de ani, deși nu se poate spune că trupul mai are energia tinereții, te privește cu ochi blajini, dar sfredelitor în același timp. Sapă în adâncul sufletului tău fără să ai cum să te ferești. Bine, nici nu cred că ar avea vreun sens, să te ferești de ce anume!? Discutând cu ea, povestindu-ne despre puterile fizice, despre modul în care ne este dată viața pe acest pământ, Maica Pavelida a spus așa: concepția noastră despre viață, modul cum ne raportăm noi la ea, face ca Dumnezeu să decidă numărul zilelor pe care să le trăim aici. De aceea, depinde în primul rând de noi cum alegem să ne trăim viețile, Dumnezeu este cel care ne mai îngăduie zile în viață dacă ești folositor lumii. Dacă viața ta, sufletul tău, mintea ta sunt cele care bucură suflete în jurul tău, dacă toate acestea ajută viețile celor din jurul tău reprezintă doar concepția ta despre propria-ți viață, ia ea nu trece nevăzută în fața Celui de sus.
Am simțit în vorbele ființei octogenare forța înțelepciunii, forța traiului sănătos și a luptei pentru propria zidire interioară, acea luptă pe care o ducem cu toții, diferența făcându-se doar cu privire la direcția în care construim. Clipea vesel din ochi și vorbea cu fața luminoasă despre ziua de astăzi, fericită că o poate trăi, conștientă de faptul că mâine s-ar putea să nu mai fie la fel sau poate că nu o să mai fie deloc. Privindu-i fața ridată, care contrasta puternic cu licărul din privirile ei, am îndrăznit să o întreb dacă l-a cunoscut pe Arsenie Boca. “Da, l-am cunoscut chiar la Sâmbăta, eu sunt din Făgăraș și am venit aici la Prislop deodată cu Părintele”. Ne-a povestit câteva clipe din viața monahală alături de Sfântul Ardealului, care s-a luptat permanent pentru ca viața oamenilor să fie mai bună. “El era preocupat de necazurile și supărările oamenilor, încerca să le aline, dar mai ales să îndrepte pe cât posibil abaterile de la regulile unei vieți sănătoase moral”.
Era cu toții la masa lungă, peste care era așezată o față de masă albă, două carafe de sticlă brumate în care apa de izvor ne aștepta să ne răcorească sufletele. Am băut un pahar pe nerăsuflate, parcă vroiam timp să îmi pot reculege gândurile, să mile așez în ordine. Înghițiturile mici nu au lungit clipele, parcă se scurgeau și mai repede. M-a scos din stânjeneală același chip blajin, care mi-a zâmbit natural și a reluat sec, dar cald: “concepția noastră despre viață ne face diferiți în fața lui Dumnezeu”.
Dacă ajungeți la Prislop și îi permite programul, nu ratați o discuție cu Maica Pavelida, Stareța Mânăstirii. E posibil să plecați mai încărcați sufletește, mai ușori în același timp și mai bucuroși. Cert este că eu am avut o bună bucată de vreme un zâmbet larg pe față, asta, așa, aparent fără niciun motiv. Poate că zâmbim atunci când Dumnezeu ni se culcușește în suflete."
Sursă:
http://www.terteci.ro
