Un proiect care le-ar fi putut da persoanelor surdo-mute posibilitatea să apeleze 112 în caz de urgenţă, şi să fie şi înţelese, nu mai poate fi continuat din lipsă de fonduri. Iniţiatoarea proiectului, Ionica Tarău, preşedinta Asociaţiei „1 Iunie 2001” din Buzău trage un semnal de alarmă asupra acestei situaţii extrem de grave care afectează şi discriminează peste 22 de mii de oameni cu surdo-mutitate din întreaga ţară.
„Nici prin mesaje scrise nu pot apela 112 pentru că felul lor de comunicare este diferit. Aşezarea semnelor în propoziţia exprimată prin limbaj mimico-gestual este diferită de aşezarea cuvintelor în propoziţia verbală. Ei se exprimă în cuvinte aşa cum se exprimă prin semne şi sunt dificil de înţeles”, a explicat profesorul Lonia Popescu, omul care de 20 de ani s-a dedicat educaţiei şi nevoilor persoanelor surdo-mute.
Eşti atacat în plină stradă. Îţi ia foc casa. Îţi intră un hoţ în locuinţă. Eşti victima unui accident. Ţi s-a făcut rău, ţie sau celor din familie.Eşti martorul unei infracţiuni produse sub ochii tăi etc Ce faci? Pui mâna pe telefon şi suni la 112. Un gest pe cât de simplu, pe atât de salvator. Un gest la fel de facil pentru tine, ca om aflat în toate capacităţile fizice şi intelectuale, ca şi legatul la şireturi sau spălatul pe dinţi!
Dar dacă nu poţi vorbi, pentru că eşti mut? Dar dacă nu poţi auzi când ţi se răspunde, pentru că eşti surd? Dar dacă eşti surdo-mut şi telefonul normal este, pentru tine, un obiect inutil? Cum să-ţi aperi integritatea fizică, locuinţa şi chiar viaţa dacă strigătul tău mut nu poate fi auzit la celălalt capăt al firului? Cum şi pe cine să anunţi, în aceste condiţii, că ai nevoie disperată de ajutor?
La toate acestea s-a gândit Ionica Tarău, preşedinta Asociaţiei „1 Iunie 2001” din Buzău, după ce s-a confruntat pe viu, cu zeci de cazuri de acest gen. „... sunt oameni care fac infarct, sunt loviţi pe stradă, le creşte tensiunea, nu mai pot merge sau li se întâmplă tot felul de lucruri, cum ni se pot întâmpla şi nouă, tuturor, şi ei nu pot cere ajutor.Şi uite aşa, pe lângă faptul că nu pot cere ajutor la 112 când sunt în pericol, dar mai mor şi nespovediţi că preoţii nu înţeleg limbajul semnelor, pot muri în UPU din acelaşi motiv, nu mai zic că nu se pot înţelege cu autorităţile, de orice fel ar fi ele, nici măcar cu cei de la DGASPC-uri, pentru că nu există interpreţi!”, a detaliat Ionica Tarău.
Preşedinta Asociaţiei „1 Iunie 2001” a precizat că proiectul prin care se doreşte crearea accesului real al surdo-muţilor la telefonul de urgenţă 112 s-a născut ca un răspuns la această nevoie reală, stringentă şi neglijată de toată societatea, a surdo-muţilor.
Proiectul pilot iniţiat de Asociaţia condusă de Ionica Tarău a fost derulat în şcolile speciale din Buzău, Vrancea, Suceava, Cluj, Craiova, Galaţi şi Iaşi şi a dat rezultate. Practic, preluarea apelurilor de urgenţă de la surdo-muţi se face de către interpreţii mimico-gestuali autorizaţi – printre care Ionica Tarău din Buzău şi Lonia Popescu din Focşani – prin telefonia video. Aceştia transmit, apoi, cazurile, prin viu grai, către dispeceratele 112, chiar dacă ele se petrec în alte judeţe decât cele în care locuiesc interpreţii, judeţe în care, din nefericire, nu există astfel de specialişti.
Dacă au noroc, surdo-muţii sunt şi însoţiţi de interpreţi la spital, astfel încât comunicarea cu medicii să se poată relaiza în mod optim. „În anul 2011, după toate demersurile noastre am semnat un protocol de colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. De asemenea, cu Ministerul Muncii am încheiat un parteneriat pentru a identifica toate persoanele cu deficienţe de auz şi de vorbire de la nivelul întregii ţări. Şi să ştiţi că nu toate DGASPC-urile au răspuns solicitării noastre... Am reuşit să achiziţionăm video-telefoane pe banii noştri, le-am distribuit în şcolile speciale din ţară şi unor persoane surdo-mute, am investit cât am putut în acest proiect. Acum am ajuns la blocaj, nu mai avem fonduri, iar instituţiile abilitate ar trebui să-l preia! Este al treilea an de când luptăm aproape singuri. Noi am identificat această problemă gravă, am găsit soluţii, am arătat că se poate şi am cerut sprijin partenerilor noştri, precum şi Guvernului.!”, a declarat Ionica Tarău.
„Avem în România ONG-uri care sunt plătite prin lege pentru că fac servicii de utilitate publică!Noi facem, de fapt, treaba fundaţiilor declarate ca fiind de utilitate publică dar nu avem aceleaşi facilităţi! Aşteptăm şi noi să fim de utilitate publică, de vreme ce ne străduim să oferim servicii reale care să vină în întâm-pinarea şi să rezolve nevoile şi problemele a 22 de mii de cetăţeni surdo-muţi!”, a mai spus Ionica Tarău.
„Am găsit soluţii tehnice pentru ca apelurile surdomuţilor să poată ajunge şi să fie înţelese în Dispeceratele 112. Numărul beneficiarilor a crescut, dar bugetul este prea mic pentru plata susţinerii la nivel naţional a acestui proiect. Legislaţia există, dar nu este creată forma legală de plată a interpreţilor autorizaţi. Mai mult, un surdo-mut, din ajutorul acordat de stat, de 234 de lei, nu-şi poate cumpăra un telefon prin care să poată face şi apeluri video în caz de urgenţă şi nici nu poate suporta costul unui abonament - preşedintele Asociaţiei „1 Iunie 2001”, Ionica Tarău.(sursa:Monitorul de Vrancea)