Protejati-va de canicula!

vasy's picture

Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extrem de crescute, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să respecte recomandările medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
De asemenea, autorităţile recomandă ca în perioadele de caniculăbem zilnic între 1,5 şi 2 litri de lichide. Potrivit medicilor, este necesar un pahar de apă, sau echivalentul acestuia, la fiecare 15 – 20 de minute.
Specialiştii ne sfătuiesc să mâncăm cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.
Printre cele mai indicate alimente în perioada de caniculă se numără pepenele galben, pepenele roşu, prunele, castraveţii şi roşiile. În plus, iaurtul nu trebuie nici el să lipsească din regimul zilnic mai ales pe perioada verii, deoarece acest aliment hidratează organismul la fel ca şi un pahar de apă.
În zilele caniculare este contraindicat să bem alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. În plus, este contraindicat să includem în dieta zilnică băuturi care au un conţinut ridicat de cofeina, printre care se numără cafeaua, ceaiul sau sucurile de tip cola, sau băuturile care conţin zahăr, precum sucuri răcoritoare carbogazoase. Motivul? Acestea sunt diuretice şi accelerează procesul de eliminare a apei din organism.
Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri calduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Mai mult, în zilele caniculare este indicat să evităm activităţile în aer liber care necesită un consum mare de energie, precum activităţile sportive.

Categorii: 

Tags: