Statistici privind dizabilitatea in Romania

Iuli-Ana's picture

Un miliard de persoane din toată lumea trăiesc cu o formă de dizabilitate, aproape 200 de milioane se confruntă cu mari dificultăți, precum tetraplegia, depresia severă sau orbirea. În ceea ce privește România, statisticile sunt îngrijorătoare, 4% din populația țării prezintă o formă de dizabilitate, mai exact 690.000 de persoane. Dintre aceste persoane 60.872 sunt copii, 611.000 sunt persoane adulte cu handicap, neinstituționalizate, 27.000 de persoane cu dizabilități încadrate în muncă și 139.070 persoane cu dizabilități fizice. Potrivit specialiștilor, cifrele reale ale dizabilităților în România depășesc dublul statisticii oficiale. ”Estimarea noastră, din teren, este că în România există peste 1,5 milioane de persoane cu dizabilități, adică spre 10% din populație. Acestă cifră este îngrijorătoare și din acest motiv, Societatea Română de Medicină Fizică și de Recuperare a dorit să se implice direct. Specialitatea noastră este să oferim un sprijin prin reabilitare medicală acestei categorii de populație și să ne asumăm activ acest rol”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Berteanu, președinte Societatea Română de Medicină Fizică și de Recuperare. Problemele cu care aceste persoane se confruntă sunt multiple, de la echipamentul medical adesea inaccesibil, în special pentru femeile cu deficiențe de mobilitate care nu pot accesa testele de depistare a cancerului la sân și a cancerului de col uterin etc.

Categorii: 

Tags: