Curge mereu în cascade,
Viaţa însuşi o inundă,
Fizicul cel efemer,
Îndrumat este spre eden.
Jubilând în clipe neîncetat,
Viitorul cel veşnic invadat,
Şi apoi ireversibil transformat,
Într-un prezent la un moment dat.
Firească ordine a schimbărilor,
Măsură a mişcărilor eterne,
Raţiune şi valori perene,
Fundament al existenţei cotidiene.
O intuiţie strâns legată,
De forma simţului intern,
O înşiruire de clipe preţioase,
Tu eşti măsura condiţiei umane.
Profan e timpul ce descrie,
Produsul acelor cotidiene clipe,
Iar sacrul e prin excelenţă aieve,
Speranţă neclintită a imaginei divine.
Timpul fluviu când se arată,
Egalelor realizări fără valoare,
Prezentul mereu trecutului tribut îi dă,
Viitorul revine prezentului fără ezitare.
Cascadă e timpul ce viitorul etalează,
Clipa cea să vie târziu o ilustrează,
Destinul mereu el îl veghează,
Valuarea nemuriri adesea o divinizează.
Dragoş Carabăţ