Grupul civic DizAbil.Eu Vrancea organizează, în perioada 15 iulie – 1 octombrie 2021, proiectul Harta Accesibilizării Orașului Focșani ce își propune să vină în sprijinul persoanelor cu mobilitate redusă cu o hartă care să ofere informații despre nivelul de accesibilizare al diverselor instituții și spații publice din municipiul Focșani. Acest proiect este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Focșaniul este un oraș cu foarte multe bariere pentru persoanele cu mobilitate redusă ce locuiesc aici sau în alte localități ale județului Vrancea și care sunt nevoite să vină în resedința de județ pentru a-și rezolva diverse probleme medicale, administrative, pentru a-și face cumparăturile sau pentru a participa la diferite evenimente culturale sau sportive, de aceea acest proiect își dorește să vină în sprijinul acestor persoane oferindu-le un instrument menit să le ajute să identifice din timp aceste bariere.
În cadrul acestui proiect pe 15 iulie, la ora 10.00, în Piațeta Balada va avea loc o dezbatere cu tema: Accesibilizarea orașului Focșani, la care vor fi invitați reprezentanți ai Primăriei Focșani, ai D.G.A.S.P.C. Vrancea, ai Politiei Locale, ai presei locale și ai blogosferei Vrancea.
Dezbaterea are ca scop conștientizarea opiniei publice dar și a decidenților că în absența accesibilizării instituților publice, a spațiului urban, a centrelor comerciale etc, persoanele cu dizabilități nu pot fi autonome, nu își pot dezvolta și pune în valoare abilitățile și nu pot participa la viața comunității.
Aceasta va fi moderată de jurnalista Silvia Vrînceanu, președinta Asociației
Eu,Tu și Ei Focșani.
În a doua etapă a proiectului membrii grupului, alături de voluntari, vor strânge fotografii și informații din teren, despre gradul de accesibilizare al instituțiilor și al spațiilor publice cu ajutorul cărora va fi realizată, pe site-ul www.dizabil.eu, harta accesibilizării, un instrument util persoanelor cu mobilitate redusă din Vrancea dar și a celor ce vin să viziteze Focșaniul.
La finalul proiectului, pe 1 octombrie, participanții la realizarea acestei hărți se vor întâlni în crângul Petrești pentru o analiza a proiectului implementat și o diseminare a informațiilor despre proiect.
Vrâncenii, cu sau fără o dizabilitate locomotorie, ce doresc să participe la dezbaterea despre accesibilizarea orașului Focșani sau să ajute membrii grupului civic DizAbil.Eu la documentarea necesară pentru realizarea hărții sunt rugați să ne contacteze la adresa de email: dizabileuvrancea@gmail.com.
Descrierea programului
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.
Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinatONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
Descrierea grupului civic DizAbil.Eu Vrancea
Grupul DizAbil.Eu Vrancea este un grup civic format din persoane cu dizabilități, aparținători și susținători ai acestora ce militează pentru accesibilizarea spațiilor publice din județul Vrancea.
În trecut, grupul a derulat campaniile Vrem o viață fară bariere prin care a solicitat autorităților locale alocarea de fonduri în buget pentru accesibilizare și Vrem un Focșani fără bariere prin care a cerut decidenților accesibilizarea clădirii fostei Prefecturi a Județului Putna, a Teatrului Muncipal Maior Gh. Pastia, și a trotuarelor la nivelul trecerilor de pietoni.