Spaniolul Pablo Pineda este primul om din Europa ce suferă de sindromul Down şi care a făcut studii superioare de pedagog. Într-un interviu acordat publicaţiei Die Welt, Pablo vorbeşte despre viața sa, despre studii, despre handicapul său.
,,Când aveam 7 ani, învăţătorul meu mi-a explicat despre boala de care sufăr. La vârsta aceea nu am înțeles nimic. L-am întrebat doar atât: „Eu sunt prost?” El a răspuns: „Nu”. „Pot să merg la școală cu prietenii mei?” El a spus. „Nici o problemă”, mărturiseşte Pablo Pineda.
În Spania, 85% dintre copiii cu sindromul Down merg la școală obișnuită. În trecut era altfel. Datorită reformelor implimentate, Pablo a fost primul elev cu sindromul Down, care a putut merge la o școală normală.
,,Şcoala a fost o perioadă frumoasă, o experiență dură, interesantă. A fost deosebit de greu când am devenit adolescent. Uneori nu puteam exista în corpul meu”, îşi aminteşte Pablo, care la început vroia să devină avocat, apoi jurnalist.
Profesorul, mentorul său, l-a sfătuit însă să devină profesor.
,,Nu regret alegerea pe care am făcut-o. Lucrez cu elevii cu mare drag şi sunt foarte solicitat. Muncesc 6-7 ore pe zi. Lucrez mereu cu muzică”.
Să fii primul absolvent universitar cu sindromul Down în Europa este o mare responsabilitate. Sunt mulţi părinţi care au copii ce suferă de sindromul Down. Ei doresc ca cineva să le spună: „Copilul tău este capabil.”
După ce va susţine un examen, Pablo speră să obţină un post în Malaga, în domeniul educaţiei, consilierii profesionale sau consultant.
Pablo a fost întrebat care este atitudinea societăţii în raport cu persoanele afectate de sindromul Down:
,Marele dezavantaj este că societatea categoriseşte oamenii sub diferite etichete: ,,homosexuali”, „imigranți” și chiar „femei”. Există stereotipuri, prejudecăți, societatea izolează, te etichetează din start ca ,,invalid’’.
Ce părere are Pablo despre avortarea fetuşilor dignosticaţi în termenul precoce de sarcină cu sindromul Down, procedură aprobată în unele ţări:
,,Sunt împotrivă. Dar nu din consideraţii morale, ci experimentale. Este o experiență dură pentru părinţii care cresc un asemenea copil, dar extrem de provocatoare. Părinții acestor copii se schimbă, devin mult mai buni, mai toleranţi şi mai solidari cu cei din jur. Aceasta este o șansă, care trebuie folosită. Dacă toţi vom fi la fel, vom sărăci. Dorința de omogenizare socială este o boală a societății”.
,,În anii de după război, susţineau că persoanele cu sindromul Down nu trăiesc mai mult de 30 de ani. Însă, lucrurile se schimbă, noi avansăm în vărstă. Astăzi, mulți tineri cu sindromul Down sunt obezi. Personal, am mers la antrenamente, am respectat şi o dietă şi am scăzut în greutate 18 kg. Din fericire, am crescut într-o familie cultă, cu o bibliotecă bogată, care mi-a stârnit mereu curiozitatea”.
Ce este important în educarea copiilor cu sindrom Down?
,,Copilul cu sindromul Down trebuie crescut ca şi un ,,copil”, nu ca o „persoană cu handicap”: el are nevoie de şcoală, instruire. Părinții ar trebui să comunice mult cu el, întrucât tăcerea este cel mai mare duşman al copiilor cu sindromul Down. Aceşti copii nu ar trebui să fie complexati. Părinții ar trebui să fie întotdeauna lângă ei, trebuie să demonstreze că este copilul lor.”
Sursa: http://unica.md