Scrisoare adresată candidaților la Primaria Focșaniului

Iuli-Ana's picture

Suntem în campanie electorală! Candidații se întrec în promisiuni care mai de care mai captivante însă în programele lor, cel mai adesea, nu reușim să regasim proiecte menite să îmbunătățească viața persoanelor cu dizabilități.
De ce? Poate pentru că suntem mai puțin vizibili.
Accesibilizarea deficitară a spațiilor publice este o o problemă ce afectează persoanele cu dizabilități locomotorii și vârstnicii iar aceștia de multe ori nu votează tocmai pentru că nu se pot deplasa la secțiile de votare. Așa că cei ce doresc sa devină primari, consilieri locali, președinți de consilii județene sau consilieri județeni preferă să promoveze mesaje ce vin în întâmpinarea nevoilor unei mase mai mari de alegători și astfel noi, cei cu dizabilități suntem mereu rămași pe dinafară.
Astfel noi, Grupul DizAbil.Eu- Vrancea, am hotărât să trimitem o scrisoare candidaților la Primăria Focșani prin care să le aducem la cunoștință principalele probleme cu care ne confruntăm și totodată să-i întrebăm ce măsuri vor lua pentru rezolvarea acestora, în cazul în care vor câștiga alegerile.
Așteptăm cu interes să vedem care dintre cei patru candidați își va face timp să se aplece și asupra problemelor noastre și să ne împărtășească cum crede că pot fi rezolvate aceste probleme.
Vă vom ține la curent cu răspunsurile primite!

Categorii: 

Tags: