„Singura lumină pe care o poţi oferi unui orb este lumina cunoaşterii"

Iuli-Ana's picture

„Singura lumină pe care o poţi oferi unui orb, este lumina cunoaşterii”. Acesta este motto-ul după care se conduce o fundaţie din Focşani. Cartea Călătoare se numeşte ea, iar de mai mulţi ani a devenit "arma" cu care persoanele cu deficienţe de vedere din România luptă pentru ca drepturile să le fie recunoscute şi respectate, pentru ca autorităţile să le faciliteze integrarea pe piaţa muncii, pentru ca societatea să le acorde mai multă înţelegere. După toate aceste lupte, victoriile au început să apară rând pe rând. Recent, Fundaţia Cartea Călătoare a mai cucerit un "bastion": primul Festival de Film pentru Nevăzători din România. Imaginează-ţi că eşti într-o sală de cinema, unde urmează să ruleze filmul despre a cărui lansare ai tot auzit vorbindu-se. Dar nu vezi nimic sau zăreşti doar nişte umbre vagi. Nu ştii cum arată protagoniştii, nu ştii dacă acţiunea se petrece afară sau înăuntru, ziua sau noaptea. Nu poţi decât să ciuleşti urechile şi să asculţi replicile personajelor. Ai savura filmul cu aceeaşi plăcere? L-ai înţelege? Pentru ei, cei care din cauza unor deficienţe de vedere se află într-o astfel de situaţie, Fundaţia Cartea Călătoare luptă încă din 2006. Au câştigat până acum mici bătălii, iar de curând au obţinut o victorie importantă: prima ediţie a Festivalului Naţional de Film pentru Nevăzători. Desfăşurat la Bucureşti în perioada 15-19 mai, evenimentul a fost rezultatul muncii şi dedicării unor oameni care, de mai mulţi ani, încearcă să le uşureze şi, totodată, să le înfrumuseţeze vieţile celor care altfel ar trăi în întuneric. Aşadar, povestea Festivalului are rădăcini mai vechi. Nevăzătorul care s-a ocupat de sistemul de facturare de la Romtelecom La început a luat naştere, în Focşani, Fundaţia Cartea Călătoare. În 1997, mai exact, la iniţiativa lui Mircea Bucur, el însuşi nevăzător. La vremea respectivă lucra ca programator la Romtelecom. „O să râdeţi: în Vrancea, sistemul de facturare era realizat şi supervizat de Mircea Bucur, care era persoană cu deficienţe de vedere. Credeţi-mă, nu a fost nicio dramă şi nu s-a întâmplat absolut nimic: nu s-au trezit oamenii cu trei facturi într-o lună sau alţii deloc şi tot aşa. S-a descurcat foarte bine”, a povestit pentru gândul Gabriela Dima, managerul Festivalului de Film pentru Nevăzători. „Aşadar, lucra ca programator la vremea respectivă şi tocmai apăruse Internetul în România. A realizat că Internetul reprezintă o oportunitate extraordinară de a-i pune pe nevăzători în contact şi a creat fundaţia, în ideea de a oferi primele cursuri de iniţiere în lucrul pe computer pentru nevăzători. Lucru care s-a şi întâmplat”, a adăugat ea. Acesta a fost primul pas. Mai departe, Fundaţia Cartea Călătoare s-a preocupat de realizarea de cărţi pentru persoanele cu deficienţe de vedere: beletristică, manuale şcolare şi cursuri universitare. „Motto-ul fundaţiei este acesta: Singura lumină pe care o poţi oferi unui orb, este lumina cunoaşterii. Acesta este scopul Fundaţiei Cartea Călătoare: de a face informaţia accesibilă cu ajutorul tehnologiilor moderne şi de a oferi şansa şi oportunitatea persoanei cu deficienţe de vedere să participe la viaţa culturală, viaţa socială, să beneficieze de educaţie şi să se poată angaja în muncă”, a spus Gabriela. Aşadar, fundaţia a realizat două tipuri de produse. Unul dintre ele este cartea în format audio daisy, ce permite lectura selectivă cu ajutorul unui player. „Din combinaţii de taste poţi merge la un anumit capitol, poţi merge la o anumită pagină, dacă ţi-a plăcut un anumit paragraf poţi să-l marchezi. Aceste cărţi audio daisy iniţial au mers în bibliotecile publice din România. Suntem în 41 de biblioteci publice din România, iar ele pot fi împrumutate gratuit de orice persoană cu deficienţe de vedere”, a explicat Gabriela. În plus, de doi ani, în colaborare cu cinci universităţi din România şi, mai nou, cu cinci licee pentru deficienţi de vedere din ţară, fundaţia realizează manuale şcolare şi cursuri universitare: „Ele sunt atât în format audio daisy, cât şi în format Braille. Este un proiect pe care noi îl considerăm a fi foarte important, tocmai pentru ca ei să aibă şansa să se integreze în societate trebuie să aibă acces la educaţie şi să se poată angaja în muncă. Altfel, o să rămâi la statutul de asistat toată viaţa”, a mai spus Gabriela. Sursa: http://www.gandul.info Felicitari, Fundaţiei Cartea Călătoare pentru aceste realizari!

Categorii: 

Comments