Carte autobiografică a unui profesor orb şi surdo-mut, lansată la Focşani

Iuli-Ana's picture
profesor oorb si surdo-mut

Singurul român orb şi surdo-mut care a învins muţenia îşi lansează cartea autobiografică la Focşani. Vasile Adamescu este invitatul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea care va găzdui miercuri, 14 octombrie 2015, de la ora 14,00, lansarea volumului „Înfruntând viaţa”. Cartea profesorului clujean Vasile Adamescu este lansată la Focşani de Asociaţia Nevăzătorilor din România –Filiala Buzău-Vrancea, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană "Duiliu Zamfirescu" şi Fundaţia "Cartea Călătoare". În cartea autobiografică „Înfruntând viaţa”, Vasile Adamescu relatează fiecare moment din întreaga sa existenţă. Rămas fără de cele mai elementare simţuri, văzul şi auzul, încă de la vârsta de doi ani, autorul reuşeşte să învingă destinul şi împreună cu dascălii învaţă să vorbească. La vârsta de 11 ani a devenit elev al Şcolii de Nevăzători, iar după terminarea studiilor gimnaziale şi liceale, s-a înscris la secţia de psihopedagogie a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvire, a devenit profesor la Şcoala de Nevăzători. Profesorul cunoaşte cinci limbi străine şi lucrează cu copii cu probleme. În paralel este pasionat de sculptură. Vasile Adamescu reprezintă primul caz de demutizare al şcolii pentru Nevăzători din Cluj-Napoca, dar şi din România. În lume, există numai 20 de astfel de cazuri, iar din România, Vasile Adamescu este singurul, potrivit presei locale de la Cluj. În acest prim volum, Vasile Adamescu rememorează primii ani petrecuţi în satul natal, Borcea, poveşti culese de la colegi, învăţători şi profesori, anii din şcoala generală şi din liceu şi până la admiterea la facultate. „De 10 ani lucrez la această carte, scrisă în alfabetul „Braille”, după care a fost transcrisă pe calculator şi tipărită pentru publicul larg”, a declarat Vasile Adamescu. Cartea este un omagiu adresat de autor tuturor celor care l-au îngrijit şi educat pe parcursul celor 69 de ani. Sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro

Categorii: 

Tags: 

Comments